Dumincă, 1 Martie s-au desfășurat în Biserica Ortodoxă din localitatea Nădrag, activități dedicate Anului Omagial al pastorației familiei creștine și Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). Elevii Liceului Tehnologic “Traian Grozăvescu” Nădrag, au susținut la finalul Sfintei Liturghii poezii, eseuri și o expoziție cu desene și picturi dedicate anului omagial. Toate aceste activități au fost coordonate de doamnele profesoare Crăciun Alina, Dumescu Mihaela, Paraschiv-Lazăr Carmen și de preotul paroh Iancu Ioan Daniel.
Activitățile s-au încheiat și cu un interviu adresat familiilor care și-au aniversat 25, 35, 45 și 50 de ani de căsnicie, și care au oficiat o slujbă de mulțumire pentru aniversarea căsătoriei.
Le mulțumim elevilor, cadrelor didactice, preotului paroh, colaboratorilor și tuturor celor care au participat la acest frumos eveniment.




